În ultimele zile m-am uitat mai puțin la mișcarea indicilor și mai mult la felul în care circulă capitalul.
Acolo mi se pare că este povestea importantă.
Pe de o parte, avem investiții de ordinul trilioanelor în infrastructura AI. Pe de altă parte, vedem diluare, datorie structurată, răscumpărări de obligațiuni, metale prețioase în accelerare și fonduri care transformă dislocările de piață în oportunități.
Cu alte cuvinte, nu mai suntem într-o etapă în care simpla expunere la tema AI este suficientă, în opinia mea.. Începem să intrăm într-o fază mult mai interesantă: contează cine finanțează creșterea, în ce condiții, cât capital consumă și câtă valoare rămâne efectiv acționarului. Selecția devine foarte importantă, dar și optimizarea..
Citadel: avantajul nu a fost predicția, ci lichiditatea
Cazul Situational Awareness mi se pare unul dintre cele mai interesante perioada aceasta, și mai ales execuția din spate..
Fondul a fost lovit sever de corecția din tehnologie, iar Citadel a cumpărat o parte importantă din portofoliu exact într-un moment în care celălalt participant avea nevoie de lichiditate. După revenirea acțiunilor, Citadel a vândut aproximativ 80% din pozițiile cumpărate, prin aproape 100 de tranzacții, cu o valoare cumulată de peste $4 mld.
Citadel nu a trebuit să știe cu precizie unde este minimul. A trebuit doar să fie suficient de lichid atunci când altcineva nu mai avea libertatea de a aștepta. Adică a profitat de acea oportunitate..dar a și creat-o..
Asta îmi reamintește de ce nu privesc numerarul doar ca pe un activ care „nu produce”. În perioade normale, da, are cost de oportunitate. Dar în perioade de stres, lichiditatea îți cumpără libertate de decizie.
Și uneori exact asta face diferența între a reacționa la piață și a putea profita de ea. De aceea consider că rolul cash-ului tactic perioada aceasta este foarte important..
$4,1 trilioane în trei ani nu mai înseamnă un simplu ciclu tehnologic.
Estimările UBS sunt greu de ignorat.
Investițiile cumulate în infrastructura AI ar putea ajunge la aproximativ $4,1 trilioane între 2026 și 2028.
Traiectoria anuală arată foarte clar schimbarea de scară:
- $97 mld. în 2020
- $119 mld. în 2021
- $148 mld. în 2022
- $153 mld. în 2023
- $283 mld. în 2024
- $492 mld. în 2025
- $1,009 trilioane în 2026
- $1,447 trilioane în 2027
- $1,619 trilioane în 2028
Asta nu mai este o accelerare marginală. Este o schimbare de regim.
Pe companii, estimările pentru 2026–2028 sunt de aproximativ $938 mld. pentru Alphabet, $683 mld. pentru Meta, $672 mld. pentru Microsoft, $628 mld. pentru Amazon, $335 mld. pentru SpaceX, $276 mld. pentru Oracle, $130 mld. pentru CoreWeave și $93 mld. pentru Nebius.
Mai interesant este că Amazon, Google și Microsoft ar putea reinvesti în infrastructură o sumă echivalentă cu aproximativ 102% din veniturile cloud în 2026, 99% în 2027 și 94% în 2028.
Aici merită pusă întrebarea corectă.
Nu doar: „Va continua AI să crească?”
Ci: cine capturează economic aceste cheltuieli?
Pentru că dacă suma totală este atât de mare, oportunitatea nu va rămâne concentrată doar în acceleratoare. Se va muta către memorie, transmisie optică, rețelistică, energie, răcire, construcții și toate punctele în care infrastructura întâlnește o limitare reală. Personal, acolo mă poziționez, și pregătesc acum în cercetare noi companii în care vreau să deschid poziții pentru a valorifica tendința.
Nvidia: nu mai vinde doar infrastructura, începe să construiască și ecosistemul care o consumă
Nvidia intenționează să investească aproximativ $6 mld. în licențierea tehnologiei Poolside și să integreze peste 100 de angajați în ecosistemul Nemotron.
Obiectivul este dezvoltarea unor modele americane competitive cu soluții precum DeepSeek și Kimi.
Mi se pare relevant pentru că Nvidia nu mai joacă doar în stratul hardware. Începe să se implice direct și în stratul care generează utilizarea hardware-ului.
Este o logică foarte puternică: dacă modelele devin mai bune, mai ieftine și mai accesibile, utilizarea crește. Dacă utilizarea crește, necesarul de calcul crește. Iar dacă necesarul de calcul crește, cererea pentru infrastructură se extinde.
Deci Nvidia nu mai încearcă doar să câștige din cererea existentă. Încearcă să contribuie la crearea cererii viitoare.
Asta este o poziție strategică mult mai sofisticată.
Micron: când o companie investește pe zece ani, mesajul este despre durată
Micron intenționează să investească aproximativ $10 mld. în următorul deceniu în Micron Research Labs, la Boise.
Centrul va fi orientat către memorie avansată, arhitecturi de calcul, încapsulare și producție semiconductor de generație următoare.
Construcția ar urma să înceapă în 2027, iar proiectul este separat de cele peste $250 mld. deja planificate pentru producție și cercetare-dezvoltare în SUA.
Ceea ce îmi spune mie această cifră nu este doar că Micron investește mult. Îmi spune că managementul tratează memoria drept infrastructură strategică pentru următorul deceniu.
În arhitecturile AI, problema nu mai este doar câtă putere de calcul ai. Contează cât de repede poate circula informația între acceleratoare și memorie, câtă energie consumă acel transfer și cât de aproape poate fi memoria de procesare. Cu alte cuvinte, memoria nu mai este doar o componentă ciclică. Devine unul dintre punctele în care performanța întregului sistem poate fi limitată.
Broadcom: când apare aproape $100 mld. în finanțare, trebuie să urmărești și bilanțul, nu doar tehnologia
În jurul Broadcom se discută o structură de finanțare de peste $60 mld., iar pachetul total ar putea ajunge aproape de $100 mld.
Structura ar putea include aproximativ $60–70 mld. datorie senior garantată și încă aproximativ $30 mld. datorie subordonată.
Apollo și Blackstone sunt menționate printre participanții potențiali, iar finanțarea ar putea fi realizată printr-un vehicul special creat pentru proiect. Capitalul ar urma să susțină accesul unor companii AI, inclusiv Anthropic, la cipuri și infrastructură Broadcom.
Aici apare o schimbare importantă.
AI nu mai este finanțat doar din fluxurile de numerar ale marilor companii tehnologice. Începe să atragă structuri financiare din ce în ce mai complexe.
Asta accelerează dezvoltarea, dar introduce și un alt tip de risc.
Pe măsură ce datoria crește, investitorul trebuie să urmărească nu doar cererea finală, ci și costul capitalului, gradul de îndatorare și randamentul proiectelor finanțate.
Tehnologia poate fi extraordinară. Dar dacă finanțarea este slab structurată, valoarea pentru acționar poate arăta foarte diferit.
Samsung: diferența dintre a consuma capital și a produce
Samsung Electronics pregătește o distribuție către acționari estimată între KRW 90 și 110 trilioane, adică până la aproximativ $80 mld.
Programul ar fi de aproape cinci ori peste precedentul record al companiei, de aproximativ KRW 20,3 trilioane.
Planul include aproximativ KRW 30 trilioane în dividende și aproximativ KRW 15 trilioane în răscumpărări de acțiuni pentru remunerarea angajaților.
În același timp, compania își menține angajamentul de a returna aproximativ 50% din fluxul de numerar liber pe parcursul unei perioade de trei ani.
Mi se pare un contrast foarte util.
În aceeași industrie extinsă, unele companii trebuie să emită acțiuni pentru a finanța creșterea, iar altele pot investi și returna simultan zeci de miliarde către acționari.
Asta este diferența dintre o companie care consumă capital și una care produce suficient capital încât să poată decide ce face cu surplusul.
Pentru mine, asta contează mult mai mult decât o simplă rată mare de creștere a veniturilor.
$600 mil. capital și problema pe care piața nu o mai ignoră
Applied Optoelectronics a anunțat un nou program prin care poate vinde până la $600 mil. în acțiuni direct în piață.
Compania controlează momentul, dimensiunea și prețul minim al emisiunilor, iar intermediarii pot primi comisioane de până la 2%.
Problema este că AAOI atrasese deja peste $1 mld. anterior în 2026 prin programe similare.
Motivația este ușor de înțeles: compania are nevoie de capital pentru extinderea capacității de producție într-o piață în care cererea pentru transceivere optice este foarte puternică.
Dar aici trebuie separată povestea operațională de povestea acționarului.
Dacă o companie crește cu 50%, dar pentru a finanța acea creștere emite permanent acțiuni, valoarea creată pentru fiecare acțiune existentă poate avansa mult mai lent.
Asta este ceea ce mă interesează.
Nu doar cât de repede crește compania.
Ci cât de repede crește valoarea economică per acțiune.
AAOI: tehnic, zona $97–98 devine importantă
Reacția pieței a fost rapidă.
AAOI a închis la aproximativ $124,82, în scădere cu 3,32%, iar după închidere a coborât temporar spre aproximativ $112–119, ceea ce însemna încă aproximativ 5–10% presiune suplimentară.
Pe graficul săptămânal, acțiunea a pornit din zona $35–40 (la început de 2026), a accelerat peste $200, cu un maxim în apropierea $230, apoi a corectat către $90 și a revenit spre $150.
Acum, reperele tehnice importante se află aproape în aceeași zonă:
- media mobilă exponențială de 50 de săptămâni: ~$97,76
- media mobilă de 200 de zile: ~$97,42
- indicatorul de forță relativă săptămânal: ~51
Zona $97–98 devine astfel relevantă tehnic.
Dar nu aș reduce analiza la suport și rezistență.
Mai important este că indicatorul de forță relativă nu arată încă supravânzare extremă. Deci volatilitatea poate continua.
Iar fundamental, întrebarea rămâne aceeași: capitalul nou atras produce suficientă valoare pentru a compensa diluarea?
Palantir: de aici înainte contează randamentul economic al AI
Deutsche Bank și-a reiterat recomandarea de cumpărare pentru Palantir, cu un preț-țintă de $200.
Argumentul central este că Palantir nu vinde doar acces la AI, ci încearcă să optimizeze utilizarea sa.
Prin AIP, Ontology și AIP Evolve, companiile pot gestiona costul, latența, calitatea și controlul, pot alterna între modele diferite și pot înlocui apelurile inutile către modele AI cu cod determinist.
Mi se pare foarte important.
Prima etapă a AI a fost despre ce poate face tehnologia.
Următoarea va fi despre cât costă să facă acel lucru și câtă valoare economică produce.
Companiile nu vor plăti la nesfârșit pentru inferență doar pentru că este impresionantă. Vor cere productivitate măsurabilă.
Iar acolo începe adevărata monetizare.
Aur și argint: aproape $5 trilioane într-o lună
În același timp, aurul a crescut cu aproximativ 15,12%, iar argintul cu aproximativ 23,73%.
Mișcarea ar fi adăugat aproximativ $4,27 trilioane valorii aurului și aproximativ $754 mld. valorii argintului.
Cumulat, aproape $5 trilioane.
Aurul a accelerat spre aproximativ $4.600, iar argintul spre $70.
Asta îmi spune că piața nu se află într-un regim simplu de apetitul pentru risc contra aversiunii față de risc.
Capitalul poate cumpăra simultan infrastructură AI și metale prețioase.
Adică poate căuta în același timp creștere structurală și protecție monetară.
Este un semnal pe care nu l-aș ignora.
Trezoreria SUA: lichiditatea pieței obligațiunilor devine o problemă în sine
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a spus că răscumpărările de obligațiuni ar putea deveni mai regulate și ar putea depăși $4 mld.
El a subliniat că lichiditatea titlurilor pe 30 de ani este deosebit de slabă și că randamentele actuale nu reflectă integral fundamentele economice.
În același timp, a precizat că programul nu este determinat de nivelul dobânzilor și a reiterat politica unui dolar puternic.
Bessent a mai spus că veniturile tarifare din 2026 ar trebui să fie similare cu cele din 2025 și că există o probabilitate ridicată ca deficitul SUA să fi atins deja maximul.
Pentru mine, partea importantă este alta.
Piața Treasury este centrul sistemului financiar global. Dacă lichiditatea pe anumite segmente devine suficient de slabă încât autoritățile să discute intervenții regulate, acest lucru merită urmărit în paralel cu acțiunile. Nu pentru că înseamnă automat o criză. Ci pentru că prețul capitalului pentru întreaga economie pornește de aici.
Iran-Hormuz: risc care poate traversa toate clasele de active
Bessent a reiterat și politica americană de presiune maximă asupra Iranului și a subliniat că China și alte economii au interesul ca Strâmtoarea Hormuz să rămână deschisă.
Pentru investitori, traducerea este directă.
Hormuz este critic pentru fluxurile energetice globale. Orice perturbare serioasă poate împinge petrolul în sus, poate alimenta inflația, poate schimba traiectoria dobânzilor și poate comprima multiplii bursieri.
De aceea geopolitica nu poate fi separată complet de analiza companiilor. Mai ales într-un ciclu în care AI însuși devine din ce în ce mai dependent de energie.
Centrele de date: cea mai mare limitare s-ar putea să nu fie tehnologică
Mai există un aspect pe care cred că piața îl tratează încă superficial.
Centrele de date consumă energie, apă și teren. Au nevoie de transformatoare, linii electrice și infrastructură locală nouă.
Pentru investitor, acestea sunt investiții.
Pentru comunitățile locale, însă, ele sunt costuri foarte concrete.
De aceea AI trebuie să producă beneficii suficient de vizibile încât oamenii să accepte infrastructura necesară pentru extinderea sa.
Sănătatea este probabil unul dintre cele mai clare domenii.
Dacă AI reduce timpul de diagnostic, accelerează cercetarea farmaceutică și elimină ore de activitate administrativă, atunci discuția despre costul energetic al centrelor de date se schimbă.
În următorii ani, limita AI nu va fi doar tehnologică.
Va fi și energetică, financiară, politică și socială.
Cum privesc eu toate aceste date
Nu cred că există un indicator secret sau o strategie universală.
Unii investitori cumpără forță. Alții cumpără slăbiciune. Unii cumpără după confirmări. Alții acumulează în corecții.
Toate pot funcționa.
Dar numai dacă fac parte dintr-un sistem coerent.
Pentru mine, întrebările importante sunt mai degrabă acestea:
Unde este cererea structurală? Unde apare blocajul? Cine are putere de stabilire a prețurilor? Cine poate finanța creșterea fără să-și dilueze excesiv acționarii? Și câtă valoare rămâne efectiv pe acțiune?
Piața nu cere să ai dreptate permanent.
Cere să poți supraviețui atunci când greșești și să ai suficientă expunere atunci când ai dreptate.
Iar datele din această săptămână îmi spun foarte clar un lucru: AI continuă să absoarbă capital la o scară extraordinară, dar următoarea etapă nu va recompensa toate companiile în mod egal.
De aici înainte, diferența va fi făcută de bilanț, disciplina capitalului, accesul la finanțare și capacitatea fiecărei companii de a transforma creșterea industriei în valoare economică reală pentru acționar.



.jpg)

.jpg)
.jpg)
.jpg)

.jpg)
