Macro piete

Redefinirea arhitecturii economice sub Trump

Publicat
February 17, 2025
News Image

În general când acoperim decizii politice..analizăm reacțiile pieței.

Doar că în economie, sau chiar în piața de capital..sunt multe variabile.

Variabila A influențează variabila B care atinge Variabila G și tot așa.

Știu că analiștii au tendința să găsească o explicație binară la orice.

Doar că este o abordare simplistă de a explica fenomene de piață.

De aceea, trebuie să adoptăm un simț rafinat când citim știrile..

Și mai mult decât atât să citim printre rânduri..sunt detalii importante!

Îți sugerez să pregătești o cafea sau un ceai și să parcurgi în liniște.

► Administrația Trump intenționează să schimbe fundamental guvernanța Americii. De aceea trebuie să analizăm noile oportunitățile.

Sunt persoane care se plâng de Trump, Biden, nu în interesul lor..

Oportunități există mereu doar că se prezintă diferit. Să fim pe fază.

► Președintele Trump a semnat multe legi ce vor avea impact economic semnificativ. Rata inflației este în creștere, indicele prețului la producători este în creștere..Deficitul bugetar este imens, la fel și cel comercial, în contextul unei datorii de peste $36 tril.

Așa că președintele Trump vrea să aducă schimbări majore. Va reuși?

► De asemenea, a creat Departamentul pentru Eficiență Guvernamentală (DOGE): Un nou consiliu consultativ extern, condus de Elon Musk, cu scopul de a reduce cheltuielile guvernamentale și de a îmbunătăți eficiența administrativă - se pune accent ridicat pe DOGE.

Îți mai aduci aminte de taxele vamale anunțate de președintele Trump?

Am tot analizat acest fenomen de ”tariffs” și am spus că trebuie monitorizate deciziile. Poate avea un impact foarte ridicat, de aceea piața încorporează aceste măsuri de fiecare dată.

► Pe 13 februarie 2025, președintele Donald Trump a semnat un memorandum prezidențial pentru dezvoltarea unui plan intitulat ”Fair and Reciprocal Plan”, vizând corectarea dezechilibrelor comerciale internaționale și asigurarea echității în relațiile comerciale ale SUA.

► Acest plan propune impunerea de taxe vamale reciproce, aliniind taxele aplicate importurilor din alte țări la nivelul taxelor pe care acestea le impun produselor americane. Scopul este eliminarea practicilor comerciale inechitabile și reducerea deficitului comercial.

► De exemplu, în timp ce Statele Unite aplică taxe vamale de 2,5% la importul de etanol, Brazilia impune taxe vamale de 18% pentru etanolul american. În 2024, SUA au importat etanol din Brazilia în valoare de peste $200 mil., exportând doar $52 mil. către această țară.

India aplică taxe de 39% la produsele agricole americane, comparativ cu 5% impus de SUA.

Uniunea Europeană aplică taxe de 10% la importul de automobile, în timp ce SUA aplică doar 2,5% pentru mașinile europene.

► Implementarea acestor taxe reciproce ar putea duce la creșterea prețurilor pentru consumatorii și companiile americane, existând riscul declanșării unor războaie comerciale prin măsuri de retorsiune din partea partenerilor comerciali. Deși, fiind reciproce, președintele Trump a spus că doar egalează taxele deja impuse sau ce vor fi impuse. Cu toate acestea, administrația Trump consideră că aceste măsuri sunt necesare pentru a crea condiții echitabile și a stimula negocieri comerciale mai favorabile pentru Statele Unite.

Criticii avertizează că această strategie ar putea conduce la inflație și încetinirea creșterii economice, însă susținătorii argumentează că este un pas necesar pentru protejarea intereselor economice ale SUA și reducerea deficitului comercial.

► Președintele Donald Trump s-a întâlnit recent cu prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, pentru a consolida relațiile bilaterale. Discuțiile s-au concentrat pe cooperarea în domeniul apărării și comerțului.

► Statele Unite vor crește vânzările de echipamente militare către India, inclusiv avioane de luptă F-35. A fost anunțat un nou cadru de parteneriat de apărare pe 10 ani, vizând colaborarea în domeniile aerian, terestru, maritim, spațial și cibernetic. Oportunități? Evident.

Acum, îți mai aduci aminte cele 43 de acțiuni pe care ți le-am transmis din noua revoluție digitală AI? Energie, infrastructură, cipuri, software.

Mai ții minte că ți-am adus atenției partea energetică, de infrastructură din acea listă? De ce te întreb.. ei bine avem noutăți!

► Pe 14 februarie 2025, președintele Donald Trump a semnat un ordin executiv pentru crearea Consiliului Național pentru Dominanță Energetică, având ca scop creșterea producției interne de petrol și gaze naturale. Dar nu doar atât, acesta este abia începutul.

► În aceeași zi, administrația sa a aprobat condiționat un proiect major de export de gaze naturale lichefiate (GNL) în Louisiana și a dispus anularea interdicției de foraj offshore pe coastele de Est și Vest, impusă anterior. Aceste măsuri subliniază angajamentul președintelui Trump de a extinde producția energetică a SUA și de a elimina barierele de reglementare care ar putea încetini acest proces.

► Consiliul, condus de secretarul de Interne Doug Burgum, va avea autoritatea de a coordona agențiile federale implicate în permisele energetice, producție, generare, distribuție, reglementare și transport, cu mandatul de a reduce birocrația, de a spori investițiile din sectorul privat și de a se concentra pe inovație în loc de reglementări inutile.

► Aceste acțiuni reflectă politica administrației Trump de a valorifica resursele energetice abundente ale Americii, descrise de președinte drept „aur lichid", și de a încuraja companiile energetice să vândă mai mult petrol și gaze naturale aliaților din Europa și din întreaga lume.

► În plus, pe 3 februarie 2025, președintele Trump a semnat un alt ordin executiv, solicitând secretarilor Trezoreriei și Comerțului să elaboreze un plan pentru crearea primului Fond Suveran al SUA. Acest fond ar urma să gestioneze și să investească activele guvernamentale pentru a genera venituri și a promova interesele naționale, inclusiv sustenabilitatea fiscală și securitatea economică. Președintele a sugerat că acest fond ar putea fi utilizat pentru achiziționarea platformei TikTok, deținută de compania chineză ByteDance, ridicând astfel preocupări legate de securitatea națională și de relațiile comerciale cu China.

Președintele Donald Trump a menționat în plus că se vor focaliza pe:

  • Dublarea producției de energie electrică, oare și nuclear?
  • Investiții în infrastructură: Alocarea de fonduri semnificative pentru modernizarea rețelelor de transport și distribuție a energiei, asigurând astfel o alimentare fiabilă pentru centrele de date și facilitățile AI. Companiile din acest segment vor beneficia.
  • Sprijinirea inovației în AI: Crearea potențială de parteneriate stat-privat și oferirea de stimulente fiscale pentru companiile care dezvoltă tehnologii AI, facilitând potențial astfel progresul în acest domeniu strategic. Cert este că vor să fie puternici energetic.

Piața bursieră din SUA este într-un trend ascendent continuu, așa este!

Cu toate acestea, trebuie să avem mare grijă la evaluări! De ce? Pentru că încep să frigă. Marile companii au multiplii foarte ridicați.

S&P 500 a atins 6.041 de puncte pe 31 ian 2025, cu un P/E fwd de 21,9x, aproape de maxime istorice. Și a crescut cu 69% de la punctul din 12 octombrie 2022, când era P/E fwd de 15,7x.

Adevărul este că în 2022 erau foarte multe companii importante la multiplii foarte mici. Dar adevărul este că punctul din 12 octombrie, 2022 a fost înregistrat după o scădere din 3 ianuarie 2022.

Pe 3 ianuarie, 2022, S&P 500 era la 21,4x, după o creștere cu 114% din 23 martie 2020. Atunci indicele S&P 500 era la 13,3x multiplu fwd P/E, extrem de atractiv, în perioada pandemiei.

Iar din 2008-2009 până în 2022, piața a crescut cu 401%. Dar pe 9 martie 2009 P/E era 10,4x. De ce trasăm evoluțiile istorice și analizăm multiplii din fiecare moment de inflexiune? E prea scumpă piața acum? Istoric, da, este peste medie și peste puncte de unde a scăzut. Creșterile masive au venit de la multiplii scăzuți. Și acele creșteri masive au venit de la puncte joase după anumite corecții de piață.

Cu toate acestea, în trecut nu era componentul AI pe care astăzi se licitează așa mult, ceea ce poate schimba situația. Dar analizăm..

Companiile mari din SUA devin din ce în ce mai mari. Problema nu este însă capitalizarea. Când vedem la Apple $244,60/acțiune și o capitalizare de $3,674 tril., ei bine este de fapt doar prețul.

Însă prețul este ceea ce plătești iar valoarea este ceea ce primești. Care este valoarea? Ei bine, ne putem uita la diverși indicatori financiari: profit net, flux de numerar FCF..În curând o vom face..

Ulterior, raportăm prețul la fundament printr-un astfel de indicator..

Dacă analizăm acești multiplii, vom realiza cât de ridicați sunt.. și întrebarea este dacă merită să cumpărăm la aceste prețuri.

Apple rămâne cea mai valoroasă companie din lume, având o capitalizare de $3,674 tril.

Nvidia urcă pe locul 2 cu $3,400 tril., reflectând boom-ul AI.

Microsoft pe locul 3 cu $3,036 tril., consolidând poziția în cloud.

Amazon se menține puternic pe locul 4, atingând $2,423 tril.

Alphabet (Google) valorează $2,266 tril, iar Meta $1,866 tril.

Multiplii sunt între 30x-64x, unii chiar și peste 70x, sau chiar depășesc 100x în P/E. Dar, vedem că marile companii din top 10 n-au cea mai bună performanță în 2025. Ce înseamnă asta? Piața nu mai licitează..

Broadcom (AVGO) → +0,46% YTD, NVIDIA (NVDA) → +0,39%, Apple (AAPL) → +0,31% YTD, Alphabet (GOOGL) → -2,22% YTD, Microsoft (MSFT) → -2,42% YTD, Tesla (TSLA) → -6,18% YTD

Însă, acțiunile cu multiplii mai atractivi dintre cele mai mari companii din SUA s-au apreciat. Deci evaluarea încă are importanță. Cu excepții.

Meta (META) → +22,93% YTD, Costco (COST) → +17,81% YTD, Walmart (WMT) → +15,60% YTD, JPMorgan (JPM) → +15,25% YTD, Visa (V) → +12,53% YTD, Eli Lilly (LLY) → +8,51% YTD, Johnson & Johnson (JNJ) → +8,42% YTD, Mastercard (MA) → +8,11% YTD, Berkshire Hathaway (BRK.B) → +6,32% YTD

Meta a livrat chiar 18 p.p. peste S&P 500, Costco 13 p.p, iar WMT 11 p.p. Excelente creșteri! Dar care din ele persistă în continuare?

Primele 7 acțiuni „magnifice” au raportat, în afară de Nvidia.

Au îmbunătățit performanța la ultimele raportări?

Destul de mult în FCF, dar cine mai mult?

FCF a crescut exponențial, ajungând la $346,17 mld. în 2024 de la $20,22 mld. în 2005. Apple domină FCF în 2024, cu CAGR de 22,6%, Microsoft cu CAGR de 8,5%. Apple generează $108,80 mld. îm FCF, în timp ce Google $72,76 mld., iar Amazon $32,87 mld. Google are un CAGR 22,1% și Amazon un CAGR 24,3%. Meta a înregistrat un CAGR spectaculos de 50,1% și a generat $54,07 mld.

Tocmai ce au ieșit raportările 13-F și putem analiza tranzacțiile marilor manageri de portofoliu. Warren Buffett deține acum în acțiuni o valoare de $267,17 mld. prin Berkshire Hathaway.

Portofoliul valorează la finalul T4 2024 suma $267,175,473,000.

Primele companii reprezintă cel mai mult, încă mai deține Apple, care valora la un moment dat 51% din portofoliu. Dar a redus accelerat trimestrele trecute, deși prețul acțiunii a continuat să crească. Warren Buffett e foarte bine capitalizat și are sute de mld. $ în titluri de stat.

American Express (AXP) și Bank of America (BAC) sunt poziții majore, 16,84% și 11,19% în portofoliul din Berkshire Hathaway.

► A vândut semnificativ din deținerea la Bank of America (-14,72%)

► În Occidental Petroleum (OXY) a crescut expunerea cu 3,49%,

VeriSign (VRSN) și SiriusXM (SIRI) au fost acumulate, cu +3,56% și +11,71% în dețineri. Domino’s Pizza (DPZ) a fost adăugată accelerat în acest trimestru (+86,49%), iar Citigroup vândută.

Bursa ar fi oferit randament semnificativ aproape pe fiecare segment de piață în ultimii 10 ani, cu large-cap growth la +17,2%, large-cap blend cu +13,8% și mid-cap growth cu +12,4%. Iar din 2025 (YTD) avem large-cap growth +2,0%, în timp ce mid-cap growth are cea mai bună evoluție cu +6,4%.

De aceea mă poziționez accelerat anul acesta în acțiuni mid-cap.

De la vârful pieței din ianuarie 2022, large-cap growth +36,5%.

Iar de la minimum pieței din octombrie 2022, large-cap growth a explodat cu +100,1%, urmat de mid-cap growth cu +74,7%, confirmând revenirea puternică a segmentului tech.

Evaluările actuale sunt ridicate față de media ultimilor 20 de ani, large-cap growth având un P/E de 29,2x față de media istorică de 19,4x. Large-cap blend este cu 37,9% peste media P/E pe 20 de ani,

indicând o posibilă supraevaluare, dar mai moderată față de growth.

Mid-cap și small-cap value sunt cele mai apropiate de medie,

indicând oportunități mai echilibrate față de segmentele growth.

În vremuri marcate de volatilitate și complexitate, discernământul devine cel mai valoros capital. Această analiză nu își propune doar să informeze, ci să formeze — o gândire financiară lucidă, capabilă să deosebească zgomotul conjunctural de semnalele structurale. La Fox Land, cultivăm o viziune strategică, unde fiecare decizie de investiție este ancorată într-o înțelegere profundă a forțelor macroeconomice, politice și psihologice ce modelează piețele. Pentru cei care nu caută certitudini, ci claritate în mijlocul incertitudinii.
CTA Image
CTA Image
CTA Image
CTA Image
CTA Image
CTA Image
CTA Image
CTA Image
CTA Image
CTA Image
CTA Image
CTA Image
CTA Image
CTA Image
CTA Image
CTA Image

Accesează Registru Tranzacții

În Registrul Tranzacții primești acces la portofoliul meu personal de peste $200.000: fiecare poziție deschisă, fiecare strategie, fiecare reacție la piață — documentată riguros și explicată rațional, în timp real.
Ai acces la o arhivă de sute de rapoarte, interpretări, comentarii și video.